Cad moale în trecut

Sunt niște versuri ale trupei Vama Veche, melodia este de aproximativ 9 ani dar e foarte relevantă pentru situația fotbalului românesc. Defapt pentru sportul românesc și cum sportul este oglinda societății, cred că înțelegeți voi unde vreau să ajung.

Această postare o să aibă două direcții de discuție, unul despre olimpiada recent încheiată și a2a parte despre situația fotbalului de la noi.

Poate cea mai urâtă olimpiadă de la Munich încoa a ajuns la sfârșit. Noi? o medalie de aur. În următoarele cuvinte o să enumăr țări care au câștigat cel puțin o medalie de aur și care stau mai bine ca noi la clasamentul total : Belarus, Bahamas, Kosovo, Uganda, Georgia, Uzbekistan, Bulgaria. Ungaria a câștigat cu vreo 16 medalii mai mult ca noi, e okey...

Cu ce am rămas? Că Ana-Maria Popescu (nu sunt total de acord cu reacția ei) a venit după o groaznică accidentare și a reușit medalie, că aceiași sportivă a avut în ochi frustrarea unei țări când a pierdut și când a avut dialogul cu presa. Râmănem cu 3 medalii la caiac(așa scrie pe Eurosport la probă), aceste medalii vin după ce tot echipajul a trebui să stea în Italia 4 luni să se antreneze pentru că la noi pe lacul Snagov sunt smekerii cu barci și cu caviar, Moet și alături de niște fete care probabil sperau mai mult de la viață .

Am rămas cu povești nemuritoare, că la Izvorani nu există sac de box, iar sportiva noastră a stat izolată două săptămâni fără să se poată antrena, că bazinul olimpic de la Alexandria are 49,5 metri în loc de 50. Că ne agățăm de orice speranță mai există (cazul Glință și Popovici) când la Sydney 2000 nu interesa pe nimeni că aveam pe cineva pe locul 7 în finală. Am rămas cu povești și fără speranțe că o să fie mai bine.

La fotbal, unde suntem o nație de tehnici cum lumea spune pe la televizor, acești brazilieni ai estului, care făcea lumea să plângă în tribune prin Mexico 70 sau alte povești de adormit copii ce mai vrem să auzim. Olimpiada a fost imaginea perfectă a fotbalului nostru, suntem proști, foarte mândrii și ne stingem la fel de repede cum ne aprindem.

Ne-am bătut joc de o olimpiadă unde aveam șanse la mediale cu un lot întreg pentru a lua bataie de la echipe din Belarus, Albania și Slovacia în Conference League.

CFR Cluj este singura echipă care își dorește să ia titlu, am vorbit cu un prieten în această seara și chiar are dreptate, este singura echipă care vrea titlul de campioană, este extraordinar.

Nivelul de management în fotbalul românesc este de o jenă imensă, dacă ai norocul să vorbești cu niște oficiali de pe la Liga a2a sau a3a, mai au puțin și te scuipă prin telefon când vorbești cu ei. Lipsa de respect pentru muncă este enormă în fotbalul nostru, frica de a rămâne fără un fund de lins pentru un salariu este soră cu moartea. Oameni agățați de primarii și consilii locale, care au 0 interes să dezvolte juniori, care cred că le știu pe toate și care au o aroganță egală cu autosabotarea, conduc fotbalul românesc.

O să fac un articol mai detaliat despre partea de management de la noi în zilele viitoare.

Problema este că odată cu scara, oamenii în principiu rămân la fel doar că sunt îmbrăcați mai frumos și cu un parfum mai scump, plus mașina scumpă care e obligatorie.

Suntem mici, din ce in ce mai mici și suntem singurii care ne mințin între noi.

Păcat.