Enigma din jurul naționalei u21
- Daniel Sandu

- Nov 17, 2020
- 2 min read
Dacă în această seară ne calificam la Euro U21, este poate cea mai importantă calificare pentru o echipă națională și mai jos explic și de ce :).
Lumea din sport și din presa românească se întreabă cum jucătorii noștri nu au prins transferuri bune după Euro U21 de anul trecut și de ce alții au prins mult mai bine. Însă hai să privim puțin contextul.
România se califica după 21 de ani la un turneu final cu această națională, timp în care noi nici la echipa mare nu am prins nici măcar un mondial și două turnee de Euro unde n-am realizat mare lucru. Ok, deci rezultate ioc. În tot acești ani, la nivel de cluburi am reușit câteva calificări în grupele europene și câteva primăveri europene (deobicei primăveriile noastre europene se terminau prin februarie, deci nu prea erau chiar primăveri).
Bun, avem contextul. Dupaia trecem la jucătorii români care au plecat din România sau au naționalitatea română și au ajuns la echipe de rang înalt. Nu pot să îi numesc pe toți pentru că aș sta multe ore aici.
Tătărușanu a fost la nivel ok, dar nu a jucat pe peste tot, Stanciu a avut o conjuctură total nefastă la Anderlecht (el a fost dorit de antrenor, însă acesta a fost îndepărtat și s-au adus foarte mulți jucători pe postul lui pintre care Kums, Trebel, Tielemans, Dedonker, Hanni, Gerkens) pe la noi se vorbea să se afle în treabă lumea, însă chiar a fost un context destul de nașpa. Chiricheș clar sub nivel la Tottenham și Napoli, Rusescu la Sevilla a fost un pariu pierdut de cineva probabil, Radu Ștefan a fost doar pe cârca lui, Raț a avut o conjuctură foarte bună, după ce a plecat din Ucraina a fost lat, Marica n-a rupt pe nicăieri înafară de națională.
Și atunci de ce avem pretenții?
Presa, oamenii de fotbal, simplul suporter trebuie să înțeleagă că echipele din vest nu și-au asumat riscul cu jucătorii naționalei de u21 pentru că românii nu au o imagine bună în Europa. O știu din discuțiile avute cu zeci de oameni de fotbal din afară, o știu pe propria piele, o știu pentru că mă lovesc de ea mereu. Și până la urmă de ce să aibă o imagine bună? Pentru că NOI nu am mai dat vârfuri.
Avem pretenții pentru că presa scrie și la comandă, pentru că există interes ca anumiți jucători sau antrenori să aibă o cotă mai ridicată și etc. Dar dacă scrie într-un ziar de specialitate de la noi ceva despre un jucător care nu este conform cu realitatea, credeți că are un impact pozitiv asupra mentalului acestui jucător? Eu zic că nu prea.
Calificarea generației de U21 care are meci cu Danemarca astăzi este o performanță și mare mare față de generația trecută pentru că asigură continuitate în acest proiect, în proiectul de a promova jucători tineri ( marele merit al regulii u21 din Liga 1).
Hai să gândim pragmatic și logic că fotbalul este un domeniu foarte, dar foarte logic.



Comments