top of page

Que pasa?

  • Writer: Daniel Sandu
    Daniel Sandu
  • Oct 19, 2020
  • 2 min read

7 etape și cam nimic.

A fost un meci foarte ciudat aseară între Dinamo Bucareshti și Craiova. Pe toată durata meciului am avut impresia că Dinamo poate să dea gol oricând și Craiova nu joacă nimic. Ceea ce a fost doar o impresie de a mea pentru că Dinamo chiar arată rău.


Și de ce zic că arată rău? Sunt cel mai mare adept al faptului că jucătorii au nevoie de adaptare, la nivel, la țară, la limbă, la cultură, la bucătărie chiar. Dar ceva nu se leagă și jucătorii clar au valoare, dar cred că mix-ul conducere spaniol - antrenor român - jucători spanioli nu știu cât o să dea rezultate.


Și să îmi dau o părere asupra penalty-ului, eu cred că a fost, din simplu motiv că Hotațiu Sfeșnic îi spune fix înainte de fază lui Puljic să ia mâna de pe adversar, iar acesta nu că nu ia mâna, dar mai și care peste el. Este și penalty scos de Constantin, dar scos din amatorismul lui Puljic.


Una dintre cele mai grele lucruri de gestionat e un vestiar împărțit, iar la Dinamo chiar cred că este situația în acest moment. Partea spaniolă și restul. Discursul de la final parcă mi-a adus aminte de Copos și cum se plângea el mereu de arbitraj, de astrele care cădeau cumva și de celebra "fantă de lumină: nespusă de el dar care ne duce cu gândul la acele vremuri.


Am mixed-feelings față de Dinamo. Sper să fie totul cum trebuie, pentru că odată ce un club devine mai bun și bagă bani, și celelalte sunt cam nevoie să facă același lucru. Dar pe de altă parte, de câte ori am pățit în scurta mea istorie să am așteptări mari și mai mereu a fost CIUCIU.


Cu toate acestea fiind spuse, cred că tot CFR o să aibă cea mai mare șansă să câștige titlul. Rămâne de văzut dacă or să aibă și liniștea necesară


Comments


Post: Blog2_Post

Subscribe Form

Thanks for submitting!

  • Facebook
  • LinkedIn

©2019 by Sandu Daniel. Proudly created with Wix.com

bottom of page