Steaua, Rapid și Dinamo? Până când??
- Daniel Sandu

- Oct 27, 2020
- 2 min read
După o discuție foarte interesantă cu un om implicat în sportul românesc căruia nu vreau sa îi dezvălui identitatea(nu l-am întrebat nimic, dar sunt prins în scris) mi-a ridicat o întrebare foarte bună care sună cam asa. Cât timp crezi tu că or să mai fie relevante brand-urile Rapid, Dinamo sau Steaua(aceea pe care o știm noi, nu intrăm în subiectul FCSB-Steaua)?
5? 10 ani maximum? Cam așa aș zice.
Și am contemplat puțin și chiar sunt foarte de acord, în ziua de azi, viitorii suporteri se uită la TV și îl văd pe Deac, pe Gabi Iancu, pe Cicâldău, pe Koljic și atunci aceștia devin idolii lor și când merg la fotbal cu prietenii sau pe uliță sau la antrenament ei dau gol ca Mihăilă, nu ca Sorescu sau Sefer sau Elek.
Poate cele mai importante echipe ale fotbalului românesc, care au dus la milioane de discuții și sute de jucători dați la naționala României, sunt în declin total de ceva timp. Și atunci stau și mă întreb, unde e identitaitea acestor cluburi? Cum reușeau să scoată lumea în stradă și acum abia mai pot strânge câțiva oameni în fața TV-ului?
Copiii și mulți tineri nu înteleg războaiele de sunt la TV acum pentru simplu motiv că nu înțeleg contextul din spatele lor. Rapid este o echipă care e controlată de o primărie și care pare că s-a poticnit în liga a2a, Dinamo are noi investitori care par să fie din același film ca toți inverstitorii care au venit în România până acum, iar Steaua este într-un punct foarte ciudat în care dacă promovează, trebuie să găsească o persoană privată sau o firmă privată care să o gestioneze.
Generațiile de suporteri care vin din spate sunt cam sortite eșecului, fără vreo mare realizare pe plan sportiv a unei echipe (jos pălăria pentru CFR, dar știm că nici în Cluj nu sunt cei mai iubiți, dar în toată țara...) or să uite de clipele trecute pe care abia eu le-am prins, cu stadioane pline în Ghencea cu emoții toată săptămâna ce preceda derby-urile și etc.
Și atunci unde ne duce fotbalul ăsta al nostru? Cine o să mai creeze emulații și emoții? Fotbalul este un spectacol social și așa trebuie să rămână. Rezultatele pot să iasă dintr-o emulație, însă nu e ca și cum sperăm noi să mai luăm vreun UCL sau dastea :)). Și atunci, hai să dăm societății ce vrea, ci anume spectacol și apartanența la societate a sportului.
Voi ce părere aveți despre acest subiect?



Comments